Eu sunt iubitul tău din iad.
Te uiţi mirată, nu-nţelegi
ce spun și ochii-n jos îmi cad.
Noi doi eram ca nişte regi.
Regatul nostru nu era
nici de pământ, nici de averi.
Un suflet că avem părea,
ca un regat. Dar… era ieri.
Aveam în el tot ce putea
să aibă cineva bogat.
Nici Fericirea nu lipsea,
aşa părea că-i destinat.
Vezi cum e viaţa… un păcat
e de ajuns. Un măr din rai
și-un şarpe-n sân.. noi le-am aflat.
Şi viaţa-i iad, atât mai ai..
Şi cum fereşti tot ce-i al tău
de iadul tău? Nu ştii. Şi n-ai
decât s-ascunzi, să-ţi pară rău,
să speri că Cineva din rai
va mângâia în raiul său
măcar nevinovaţii Lui
care trăiesc în iadul tău.
Regatul nu mai poţi să-l pui
nici la uitare, nici la troc.
E-al tău, e-al meu, căci ne iubim,
dar el nu-i rai. E un alt loc
unde răbdăm şi chinuim.
Nu pot, nu ştiu să las din mâini,
din suflet şi din tot ce sunt,
iubirea. Că-i regatul meu
şi-al tău. Deşi-i doar pe pământ.
Şi pe pământ e dat aşa,
să fie suflete ce cad.
Şi tot dat e să fii a mea
iar eu, iubitul tău din iad.
O CARTE